Ce este astereala unui acoperiș și cum se montează?

Ce este astereala unui acoperiș și cum se montează?

Suntem convinși că anul acesta ai în plan să îți contruiești acoperișul casei. Singur, sau doar să „supraveghezi” echipa de muncitori care se ocupă de montajul acestuia.

Indiferent de ce variantă alegi, este foarte important să cunoști elementele unui acoperiș, pentru ca rezultatul final să fie în parametri și să te bucuri de el cât mai mult timp, fără alte intervenții majore.

Așadar, în articolul de astăzi vrem să îți prezentăm un termen și element mai specific: astereala unui acoperiș.

Astereala este acel strat de scânduri care acoperă scheletul șarpantei și care se fixează peste căpriori. Ea întărește structura șarpantei și rigidizează acoperișul. Astereala unui acoperiș este ultimul pas major pe care îl va face echipa de meseriași în construcția șarpantei. Aceștia pur și simplu vor monta scândura perpendicular pe căpriori, pregătind, astfel, suportul pe care urmează să fie instalate elemente precum folia anti-condes și, în final, așa cum este firesc, învelitoarea.

Trebuie să mai știi că astereala nu este un element obligatoriu de construit în cazul unui acoperiș, așa că vei întâlni și case fără. În general, aceasta este prezentă în funcție de tipul învelitorii.

Funcțiile pe care trebuie să le îndeplinească o astereală sunt: 

  • Susținerea învelitorii
  • Păstrarea încărcării statice cauzate de zăpadă
  • Rezistența la condiții de vânt, ninsori sau furtuni puternice
  • Susținerea cuielor pentru căpriori
  • Izolarea în plus a întregului sistem

Cum montezi astereala unui acoperiș?

Scândura trebuie montată astfel încât să evite deformările care pot să apară în cazul grinzilor de susținere. Pentru a fixa scândurii de căpriori, ai nevoie de două sau chiar 3 cuie, dacă ești într-o zonă cu vânt puternic. Cuiele trebuie de asemenea să fie striate și dedicate, anti-smulgere. Mai mult decât atât, scândura nu ar trebui să aibă o lățime mai mare de 150 mm și o grosime de aproximativ 24 de mm. Iar în cele din urmă, scândura nu trebuie să fie umedă, pentru că astfel nu va rezista în timp și va afecta și celelalte elemente ale acoperișului.

Acum că știi câteva lucruri și despre astereală, nu putem decât să îți urăm spor la construit. Iar dacă ai nevoie de o mână de ajutor în proiectele tale, știi doar: noi, Cover-Grup, suntem alături de tine.